Carmen Tocală (63 de ani) a fost realeasă, joi, în funcția de președintă a Federației Române de Baschet în cadrul Adunării Generale Ordinare de Alegeri a FRB, care a avut loc la arena de baschet de lângă sediul instituției.
Tocală a fost aleasă cu unanimitate de voturi la Adunarea Generală care s-a bucurat de prezența unui număr de 154 de delegați de la cluburile afiliate, din totalul de 200.
Carmen Tocală a mai fost președintă a Federației Române de Baschet între 2005 și 2012, apoi a câștigat din nou alegerile la conducerea FRB în 2021.
Secretar general va fi Tiberiu Dumitrescu, cel care îl înlocuiește pe interimarul Cătălin Burlacu.
Fosta baschetbalistă a condus Autoritatea Națională pentru Tineret și Sport, iar ulterior a fost secretar de stat pe probleme de sport în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului. Din 2019 ea ocupă funcția de vicepreședinte al FIBA Europe.
„Am așteptări de la unitățile administrativ-teritoriale, ca împreună, pentru cetățeni, să facem lucruri extraordinare în mandatul acesta. Îmi doresc să cobor limita de vârstă la baby baschet, la 5 ani, pentru că ne-am propus acest lucru și să realizez studioul la mini baschet, pentru copii și cu copii.
Noi am avut înainte de Legea Novak acest regulament, doi români pe teren. Ulterior, ordinul de ministru ne-a încurcat puțin, ca să spun așa, pentru că n-am știut 40% din liste sau 40% pe teren efectiv.
Dar noi am avut regulamentul și eu mă bucur că avem jucători care să poată să facă acest lucru. Avem o plajă largă de jucători, ca să spun așa, sunt convinsă că lotul U18 se va califica la turnul final al campionatului european de anul viitor, așa încât sunt pregătiți.
Lotul de U20 este pregătit și pot activa în prima ligă și, în definitiv, este campionat național. Pentru asta este campionatul național, pentru jucătorii naționali.
Valoarea campionatului se poate, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, să scadă. Scurtă perioadă înseamnă un an, doi, dar naționala crește peste trei ani”, a punctat Carmen Tocală.
Tiberiu DUMITRESCU (Secretar General)
Claudiu FOMETESCU (Director Tehnic)
Claudia GAVRISIU (membru cooptat)
Claudia GEORGESCU (membru cooptat)
Alina Daniela MOANȚĂ (reprezentant structuri seniori)
Cătălin TĂNASE (reprezentant structuri seniori)
Șerban SERE (reprezentant structuri seniori)
Marius TOMA (reprezentant structuri seniori)
Mircea CRISTESCU (reprezentant structuri seniori)
Daniel CALANCEA (reprezentant structuri seniori)
Petruț MIHAI (reprezentant structuri juniori)
Svetlana Maria SIMION (reprezentant structuri juniori)
Dacian DAN (reprezentant structuri juniori)
Alin Florin COVACIU (reprezentant structuri juniori)
Veronica GAVRILĂ (reprezentant structuri juniori)
Dragos Mircea BARBU (reprezentant structuri juniori)